Deget in butoniera

Ce este un deget in butoniera?

Numim deget in butoniera o deformare caracteristica a unui deget de la mana (vezi poza 1), cu pozitia in flexie a articulatiei proximale (AIFP) si in hiperextensie a articulatiei distale (AIFD). Extensia degetului afectat este imposibila.

Degetul in butoniera se incadreaza in categoria deformitatilor dobandite ale degetelor mainii, alaturi de degetul in ciocan (mallet finger – vedi detalii aici)  si degetul in gat de lebada (swan neck deformity).

Cum apare degetul in butoniera?

Degetul in butoniera survine datorata lezarii bandeletei centrale (vezi poza 2) a tendonului extensor al degetului de la nivelul articulatiei interfalangiene proximale (AIFP).

Leziunea poate surveni dupa un traumatism direct la nivelul articulatiei, cu sau fara plaga. (vezi poza 4).

Poza 1 – Pozitia degetului in butoniera:
Deget in butoniera Aspect deget

Poza 2 – Leziunea bandeletei centrale a TE:
Deget in butoniera cu leziune tendon extensor profil

Tendoanele extensoare de la nivelul mainii sunt situate superficial, imediat sub piele, deci ele sunt expuse lezarii chiar in caz de traumatisme minore.

Datorita lezarii bandeletei centrale a tendonului extensor apar niste dezechilibre de forte ale tendoanelor flexoare si extensoare care acționează asupra degetului. Astfel pozitia degetului ramane deformata.

Tratamentul degetului in butoniera

Tratamentul este exclusiv chirurgical si consta in reconstructia sistemului extensor. Este urmata de imobilizare pe atela si recuperare prin kinetoterapie. Reconstructia este delicata si complexa, fiind necesara repunerea in continuitate a bandeletei centrale, repozitionarea bandeletelor laterale si ajustarea ligamentului triangular (vezi poza 3).

Este foarte important sa se intervina cat mai repede dupa producerea leziunii. Sfatul meu este de a se evita pierderea de timp pretios cu diverse incercari nechirurgicale de a restabili continuitatea tendonului, soldate cel mai adesea cu un esec.

Poza 3 – Structura anatomica a TE:
Deget in Butoniera

Poza 4 – Plaga specifica:
Deget deformat in butoniera

Ce se intampla daca nu ma tratez?

Daca nu se trateaza, degetul in butoniera poate duce la anchiloze ale articulatiilor (blocare) in pozitie specifica (vezi poza 1), in flexie la articulatia interfalangiana proximala si hiperextensie la articulatia interfalangiana distala. Astfel anchiloza odata instalata, recuperarea degetului nu mai e posibila iar pozitia specifica numita deget in butoniera devine definitiva.

Pacientul nu mai poate efectua cu mana respectiva unele gesturi banale (de exemplu introducerea mainii in buzunar sau punerea manusilor).

Exemplu de caz rezolvat:

Poza 5 – Inainte de interventie:
Deget in butoniera inainte de operatie

Poza 6 – Dupa interventie:
Deget in butoniera - dupa operatie

Atentie!

Foarte important de retinut: un deget care sangereaza nu are obligatoriu un traumatism major. Un deget care nu sangereaza, nu doare si nu este umflat NU prezinta neaparat un traumatism minor! Din acest motiv, leziunile degetelor, se recomanda să fie evaluate de către un medic specialist in chirurgia mainii în primele 24 – 48 de ore de la accident.

Dr. Med. Vladislav Gyebnar

Ma gasesti in Timisoara, unde iti stau la dispozitie pentru rezolvarea problemelor de chirurgie plastica, estetica si chirurgia mainii.
Programari se pot face prin email: dr.gyebnar@bestetic.ro sau telefonic: +40 742 089 095, intre orele 9:00 - 14:00.
Dr. Med. Vladislav Gyebnar