Boala Kienbock – necroza de os semilunar

Ce este boala Kienbock?    

Boala Kienbock este caracterizata de aparitia unor dureri intense la nivelul incheieturii mainii.

Este o consecinta a intreruperii aportului sanguin intr-un os mic de la nivelul oaselor carpiene de la mana, osul semilunar.


Poza 1 – Boala Kienbock – schita:
Boala Kienbock disease


Poza 2 – Boala Kienbock – RMN:
Boala Kienbock disease

Care sunt simptomele necrozei de os semilunar?   

Necroza de os semilunar provoaca o serie se manifestari relativ usor de recunoscut.

O durere in mana, specifica, localizata la nivelul incheieturii mainii care poate sa fie insotita de un edem – umflatura – a incheieturii este cel mai frecvent simptom in boala Kienbock.

Foarte repede se instaleaza o rigidizare a incheieturii mainii afectate cu limitarea miscarilor.

Pacientul acuza o scadere a puterii de prindere.

Sensibilitate pe fata posterioara a incheieturii mainii, direct deasupra asupra osului semilunar .

Durere sau dificultate la intoarcerea mainii in sus, adica miscarea de supinatie a mainii.

Fara tratament poate evolua spre artrita.

Vezi aici ce alte boli mai provoaca dureri la nivelul mainii.

Cum se pune diagnosticul de boala Kienbock?  

O durere localizata la incheietura mainii care se accentueaza la miscarea pumnului ridica suspiciunea de suferinta a osului semilunar – boala Kienbock.

Examinarea mainii de catre un specialist este obligatorie, iar durerea in punct fix specific ridica suspiciunea de suferinta a osului semilunar.

Radiografia nu ne ofera indicii in stadii incipiente. Cand apar modificari pe radiografie este deja prea tarziu pentru un tratament cu recuperare buna. Simptomele sunt foarte avansate si de obicei distrugerea osului semilunar este ireversibila iar stabilitatea oaselor carpiene este afectata sever.

Rezonanta magnetica nucleara – RMN – este obligatorie si ne da indicii clare asupra osului afectat. RMN se indica a fi facuta atat nativ cat si cu substanta de contrast.

Dr. Med. Vladislav Gyebnar

Ma gasesti in Timisoara, unde iti stau la dispozitie pentru rezolvarea problemelor de chirurgie plastica, estetica si chirurgia mainii.
Programari se pot face prin email: dr.gyebnar@bestetic.ro sau telefonic: +40 742 089 095, intre orele 9:00 - 14:00.
Dr. Med. Vladislav Gyebnar